9 pasi pentru a avea flow si fericire la serviciu

5
(1)

“Nu ramane in trecut, nu visa la viitor, concentreaza-te pe momentul actual” – Buddha.

Te-ai pierdut vreodata in munca atat de mult incat sa pierzi notiunea timpului? A te lasa absorbit in acest mod de sarcinile tale de la birou este probabil ceva rar pentru majoritatea persoanelor, insa este o stare de fapt numita „flow”. Putem numi acest “flow” – flux, continuitate sau cursivitate, insa adevarata esenta a ideii de flow nu o reda decat cuvantul original, si de aceea il vom folosi ca atare.

Flow-ul la lucru este unul dintre secretele care te fac sa atingi starea de fericire la serviciu, iar unul dintre efectele sale secundare este acela ca nu doar reduce stresul, dar creste si productivitatea. Nu e rau, nu?


Cand scriam despre Puterea Magica a Concentrarii, am promis ca voi scrie ceva mai mult despre cum sa reusesti sa ai flow la birou, un concept care este foarte la moda acum si ceva pe care o parte dintre noi l-am experimentat macar o data intr-un moment anume.
De data aceasta vom incerca sa acordam mai multa atentie flow-ului si sa intelegem de ce anume este important si cum sa ajungem la aceasta stare in mod obisnuit, pentru o mai mare productivitate si o stare de fericire la serviciu.

Ce este flow-ul?

Flow-ul este pur si simplu o stare de spirit la care ajungi atunci cand esti complet adancit intr-o sarcina pe care o ai de dus la indeplinire, uitand de lumea exterioara.
Este un concept propus de psihologul pozitivist, Mihaly Csíkszentmihályi si probabil ca vei gasi destul de multe de citit pe aceasta tema, pe bloguri sau prin reviste de specialitate.
Atunci cand esti intr-o stare de flow:

  • esti complet concentrat pe activitatea pe care o ai de facut in acel moment;
  • uiti de tine, de ceilalti si de lumea din jurul tau;
  • pierzi notiunea timpului;
  • te simti fericit si in control;
  • devii creativ si eficient.

Ceea ce este cel mai interesant la conceptual de flow este ca preia ideea Zen, de a trai pe deplin momentul si il aplica in sarcinile de birou. Este un concept despre care s-a vorbit foarte mult si care inseamna sa traiesti momentul complet, sa te concentrezi deplin asupra unei activitati si sa gasesti calm si fericire in munca ta. Ei bine, exact acesta este flow-ul.

De ce este important flow-ul?

In principiu capacitatea de a te concentra pe o singura activitate (prin contrast cu multi-taskingul) este una dintre cheile adevaratei productivitati. Nu este genul de productivitate in care stergi de pe lista ta de „must do” 20 de sarcini (desi si asta poate fi extrem de satisfacator), si in care treci de la un task la altul toata ziua si esti mereu ocupat.

Adevarata productivitate este genul in care chiar iti atingi obiectivele, in care reusesti sa faci lucruri importante si de durata.

Daca jobul tau implica scris, productivitatea poate insemna ca scrii unul sau doua articole memorabile, mai degraba decat 20 sau 50 neimportante, pe care oamenii le vor uita in 5 minute de cand le termina de citit.

Inseamna sa duci la bun sfarsit proiecte cheie, mai degraba decat sa raspunzi la o sumedenie de email-uri, sa dai zeci de telefoane, sa mergi la o serie intreaga de intalniri si sa muti niste hartoage de colo colo toata ziua. Inseamna sa inchei afaceri importante. Inseamna calitate in loc de cantitate.

Si, odata ce inveti sa te focusezi pe acest gen de proiecte si taskuri importante, reusesti sa le duci la bun sfarsit cu ajutorul flow-ului: te cufunzi in taskuri importante si care sunt adevarate provocari, si in loc sa fii intrerupt constant de lucruri minore, precum emailuri, telefoane, mesaje, colegi de birou, etc, reusesti sa te concentrezi pe sarcini suficient de mult timp incat sa le si duci la indeplinire.

Si pierzandu-te in ele, te bucuri mai mult. Reduci astfel stresul, in timp ce cresti calitatea rezultatului. Astfel, vei reusi sa faci lucruri importante, in loc sa faci pur si simplu niste lucruri si, de asemenea, indeplinesti obiective mai degraba decat sa fii doar ocupat.
Flow-ul este una dintre cheile pentru toate acestea.

Cum sa beneficiezi de flow si fericire la serviciu?

Cum sa faci, deci, ca sa ajungi in aceasta stare mitica?

Trebuie sa meditezi sau sa faci vreo incantatie? Nu, nu trebuie sa faci asta (desi, intre noi fie vorba, meditatia iti poate imbunatati capacitatea de concentrare)! Iar flow-ul este orice, numai nu ceva mistic – este foarte practic, iar sa reusesti sa ajungi in aceasta stare nu este deloc un mister.
Iti va trebui, poate, ceva exercitiu, dar vei deveni mai bun in timp. Iata cei mai importanti pasi pentru a ajunge in starea de flow si a te bucura de beneficiile sale:

  1. Alege o activitate care sa iti placa. Daca ti-e teama de o sarcina, nu vei reusi sa te pierzi in ea. Daca jobul tau este alcatuit din sarcini pe care le urasti, poate ar fi bine sa incepi sa te gandesti la altceva. Sau gandeste-te cum sa faci sa cauti proiecte pe care sa iti placa sa le faci, la actualul tau loc de munca. Oricare ar fi varianta aleasa, asigura-te ca sarcinile pe care le alegi sunt unele in care sa te poti implica si sa pui pasiune.
  2. Alege o activitate importanta. Exista sarcini care iti plac dar care sunt usoare si neimportante si exista sarcini care iti plac si care au un impact pe termen lung asupra carierei si vietii tale. Alege-le pe cele din urma, pentru ca in acest fel iti vei folosi mai bine timpul si flow-ul.

3. Asigura-te ca este o sarcina care sa te provoace, dar nu foarte dificila. Daca o sarcina este prea usoara vei reusi sa o duci la bun sfarsit fara sa te gandesti prea mult sau sa faci eforturi prea mari. O sarcina ar trebui sa fie suficient de provocatoare incat sa iti solicite concentrare completa. Cu toate acestea, daca este prea grea, nu vei reusi sa te pierzi in munca ta, pentru ca iti vei pierde cea mai mare parte din concentrare incercand sa iti dai seama cum sa o faci sau, in cel mai rau caz, vei sfarsi prin a te decuraja, gandindu-te ca nu o poti duce la bun sfarsit. E posibil sa dureze ceva timp si sa ai nevoie de cateva incercari pentru a gasi taskuri de un nivel adecvat de dificultate.

4. Gaseste-ti momentul de liniste. De fapt aici avem de-a face cu doi pasi, grupati intr-unul singur. In primul rand vei dori sa iti gasesti un moment linistit, sau altfel nu vei reusi niciodata sa te concentrezi. Pentru unii acest moment poate fi dimineata, inainte ca agitatia vietii de zi cu zi sa isi reia vuietul nebunesc. Poate fi dimineata foarte devreme, cand te trezesti, sau la inceputul zilei de lucru, cand majoritatea colegilor nu au ajuns inca la lucru sau sunt inca la cafea. Sau poti sa incerci pauza de pranz, cand oamenii ies de obicei sa manance in afara biroului. De asemenea, pentru unii dintre noi seara este momentul cel mai bun pentru munca in liniste. Sau daca esti norocos o poti face in orice moment al zilei daca gasesti un loc linistit in care sa lucrezi. Orice moment ai alege, ar trebui sa fie un moment cu un varf de energie pentru tine. Unii oameni obosesc dupa pranz, iar acesta nu este un moment bun in care sa caute flow-ul. Gaseste un moment in care ai multa energie si in care te poti concentra.

5. Redu elementele care iti pot distrage atentia. In afara de gasirea unui loc si a unui moment linistit, in care sa poti lucra, vei dori sa elimini toti factorii din jur care iti pot distrage atentia. Asta inseamna sa opresti muzica ce te poate tulbura (doar daca nu esti genul pe care muzica il ajuta sa se concentreze), sa opresti telefonul, sa opresti notificarile pentru mailuri si mesaje si orice altceva care poate face zgomot si iti poate intrerupe gandurile. Unii, de exemplu, pot gasi foarte util sa aiba curatenie pe birou si sa stranga orice altceva care le poate atrage privirea si sa le schimbe focusul. Un birou curat si liber te poate ajuta imens!

6. Invata sa te focusezi pe un task cat de mult posibil, iar pentru asta ai nevoie de practica. Trebuie sa incepi sa te ocupi de sarcina aleasa si sa te mentii concentrat atat cat poti. La inceput majoritatea oamenilor vor avea dificultati in a face asta, mai ales daca sunt obisnuiti sa schimbe taskurile permanent. Dar continua sa incerci si sa iti aduci gandurile din nou catre sarcina ta, daca ceva te distrage. Iar daca reusesti sa te concentrezi deplin si ai in fata o sarcina care iti place, atunci vei reusi in mod cert sa atingi starea de flow.

7. Bucura-te. Este uimitor sa reusesti sa intri in starea de flow, in primul rand pentru ca este minunat sa te simti implicat in ceva care chiar merita si care functioneaza, sa simti ca ai parte de progres intr-un proiect sau intr-o sarcina anume, si sa faci ceva care te pasioneaza. Apreciaza acest sentiment, pentru ca nu multa lume are parte de satisfactie si de fericire la serviciu. Gandeste-te, cand termini treaba, la ce ai facut peste zi si apreciaza-ti realizarile!

8. Exerseaza in cotinuare. Fiecare pas pe care il faci pentru a reusi sa intri in starea de flow necesita exercitiu, de la gasirea unui loc si a unui moment linistit, la eliminarea factorilor perturbatori si pana la alegerea activitatii potrivite. Si mai ales mentinerea concentrarii necesita exercitiu. Dar de fiecare data cand ai un esec, incearca sa inveti din el. De asemenea, de fiecare data cand reusesti, ai ceva de invatat. Ce anume ai facut bine? Repeta si vei ajunge acolo unde trebuie! Si cu cat vei exersa mai mult, cu atat vei fi mai bun!

9. Culege rasplata muncii tale. Dincolo de placerea de a intra in starea de flow, vei fi, in plus, mai fericit in legatura cu munca ta per ansamblu. Vei face lucruri importante. Vei duce lucrurile la indeplinire mult mai des decat o faceai inainte, cand incepeai si te opreai frecvent. Iar asta este extrem de satisfacator. Apreciaza si continua sa exersezi in fiecare zi!

Cât de util a fost acestă articol?

Fă clic pe o stea pentru a evalua!

Evaluare medie 5 / 5. Număr de voturi: 1

Niciun vot până acum! Fii primul care evaluează acest articol.

By Andreea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Related Posts