La varsta de trei ani, cand fiica mea a inceput gradinita, directoarea mi-a spus „fiica dumneavoastra este un copil sensibil, va avea probleme in viata”. Evident ca am fost confuzi, atat eu cat si sotul meu, pentru ca un astfel de verdict cadea pentru noi ca un fel de stigmat, mai ales ca eram tineri si nu stiam exact la ce sa ne asteptam…
Adesea cuvantul „sensibil” are conotatii negative, si daca nu a fost tot timpul asa, odata cu deschiderea din ce in ce mai mare catre culturile occidentale, acest lucru este din ce in ce mai mult resimtit si la noi. Astfel, cand spui despre cineva ca este „prea sensibil” poate insemna ca e slab sau ca e inferior.
Insa persoanele sensibile trebuie sa isi adune tot curajul, iar cei care au in grija astfel de copii, de la parinti si pana la educatori si profesori mai tarziu, ar trebui sa tina seama de acest lucru, potrivit dr Thomas Boyce. In cea mai recenta carte a sa, „Orhideea si Papadia: de ce unii copii sunt nevoiti sa lupte si cum se pot dezvolta cu totii frumos” el sustine ca exista o baza biologica a sensibilitatii, ca oamenii sensibili exista dintr-un motiv anume si ca intr-un mediu adecvat ei pot reusi sa evolueze si sa depaseasca in mod spectaculos asteptarile cu privire la ei.
Boyce este profesor de pediatrie si psihiatrie la Universitatea din California si co-director al Programului de Dezvoltare a Copilului si a Creierului Uman la Institutul Canadian de Cercetare Avansata. Timp de peste 30 de ani, alaturi de colegii si de studentii sai, Boyce a analizat sistematic intrebarea „cum devenim ceea ce suntem si de ce unii dintre noi reusesc, iar altii esueaza, in aceleasi circumstante”.
Cercetarile sale au dus la unele dintre cele mai profunde descoperiri cu privire la dezvoltarea copilului.
Orhideele si papadiile
Aproximativ 1 din 5 oameni este extrem de sensibil din punct de vedere biologic la viata din jurul sau, conchide Boyce. Potrivit oameniilor de stiinta, acest grup are o sensibilitate diferentiala la imprejurarile in care traieste. Oamenii de acest gen sunt mai deschisi, mai permeabili si mai sensibili cu privire la mediul lor inconjurator, la bine si la rau. Exact asemeni unei orhidee care – daca este plantata intr-un mediu care sa ii sustina cresterea, in care sa fie hranita – va inflori si va avea cele mai superbe flori; daca o orhidee este plantata in solul gresit – ingropata in conditii vitrege – ea va fi mai afectata decat o floare obisnuita. In acelasi mod un copil orhidee va fi mai devastat decat o persoana obisnuita, in conditii nefaste.
Copiii papadie, pe de alta parte, par a fi prin constitutie indiferenti la mediul inconjurator, care nu pare sa conteze atat de mult pentru dezvoltarea lor suprema.
Sensibilitatea umana exista intr-un continuum in care majoritatea oamenilor se situeaza undeva in mijloc. Ei bine, copiii orhidee sunt procentul de 15-20% amplasati intr-o extrema. Desi sensibilitatea poate coexista alaturi de calitati precum timiditatea, introversiunea, sensibilitatile senzoriale, sau provocarile fata de situatiile noi, dupa cum sustine Boyce, ele nu merg intotdeauna mana in mana.
Foarte interesant, nu exista diferente de gen cand vine vorba despre sensibilitate.
Peste 30 de ani de cercetare au scos la iveala ca orhideele au parte, de fapt, de o serie de simptome fiziologice. Studiind mii de copii de varste mici, specialistii din echipa lui Boyce au descoperit ca aproximativ 1 din 5 copii analizati este mai reactiv la stres. Nivelul de hormon al stresului cortisol (masurat in saliva) al acestor copii si sistemul lor lupta sau fugi (masurat prin ritmul cardiac) s-au activat mai rapid, mai usor si mai intens la agenti de stres usori, in comparatie cu ceilalti 80% dintre copiii analizati.
Copiii reactivi la stres au avut o activitate cerebrala mai intensa in cortexul prefrontal drept, o zona implicata in reglarea emotiilor, controlul impulsurilor si planificare. Pielea lor era mai rece in zona dreapta a fruntii, iar urechea interna dreapta era mai calda decat cea stanga, reflectand faptul ca sangele circula in cortexul prefontal drept pentru a furniza oxigen pentru neuronii mobilizati in reglarea emotiilor. Acesti copii aveau o probabilitate mai mare decat restul de 80% sa experimenteze episoade de depresie sau de anxietate.
In cadrul unui studiu, Boyce si echipa sa au evaluat copii care intrau in clasa intai si au repetat apoi evaluarea cand acestia au intrat in clasa a saptea. Studiul a constatat ca profesorii au fost foarte importanti pentru a stabili daca un copil orhidee s-a descurcat bine sau nu. Daca un copil extrem de sensibil a traversat perioade de conflicte severe cu profesorii din clasa intai, acestia au avut parte de „ingrijorator de multe” probleme de sanatate mentala pana in clasa a saptea. In schimb, copiii orhidee care au avut mai putine conflicte cu profesorii in clasa intai au avut rate extrem de mici de probleme de sanatate mentala. Acelasi studiu a constatat si ca traiectoriile copiilor papadie abia daca au fost afectate de calitatea relatiilor cu profesorii.
Boyce spune ca si alte studii indica tendinte similare in ceea ce priveste sanatatea mentala: daca acesti copii orhidee se afla intr-un mediu incurajator si ocrotitor, ei sunt cei mai sanatosi dintre copii, cu cele mai mici rate de infectii si rani. Insa daca acestia cresc intr-un climat potrivnic, cu traume, sau in saracie, sunt cei mai bolnavi copii posibil, si ajung mai devreme la varsta pubertatii.
De ce ar crea natura o subgrupa de oameni atat de sensibili la conditiile de mediu, comparativ cu majoritatea mult mai rezistenta? Explicatia lui Boyce, si a unui numar de alti specialisti, deriva din ideea de „adaptare conditionala” – aceea ca exista mecanisme in organismul uman (epigenomul, care regleaza exprimarea genetica) care monitorizeaza anumite aspecte ale mediului (de pilda nutrititia sau pericolele) care ajusteaza dezvoltarea biologica, astfel incat sa avem cele mai bune sanse de a supravietui intr-un mediu anticipat.
Pentru marea majoritate, reglajele obisnuite sunt suficiente, dar natura a creat aceasta populatie speciala care raspunde mai activ in conditii vitrege (de aici si receptivitatea lor mai mare) sau care aduce contributii mai elegante in conditii calme si linistite, ca o acoperire a riscurilor referitoare la supravietuirea umana.
Educarea si ocrotirea unui copil orhidee
Cantautoarea Jewel, celebra inca din perioada adolescentei mele, canta “Te rog ai grija cu mine. Sunt sensibila si asa as vrea sa raman”. Gandindu-ma la piesele ei, care imi plac si acum, caut mereu sa gasesc moduri in care sa mi sprijin copiii, ajutandu-i sa descopere cum isi pot exprima darurile naturale si sa isi devzolte in acelasi timp capacitatea de a face fata provocarilor.
Vechea mentalitate cu privire la sensibilitate era ca trebuie sa te intaresti, sa te calesti. Fiica mea, de pilda, isi aminteste de profesorii care o sfatuiau ca trebuie “sa se adune”. Insa prea multa expunere poate coplesi, este de parere Boyce, in timp ce prea multa protectie poate deveni de fapt un mod de a cocolosi un copil sensibil.
Boyce are in cartea sa un capitol intreg in care descrie modul in care parintii si profesorii ii pot sustine pe copiii orhidee, sugerand lucruri precum predictibilitatea si rutinele, climatul pozitiv in clasa si profesorii capabili, spatiu si respect pentru parerile si opiniile lor diferite, sprijin pentru interesele lor, timp pentru joaca si fantezii si masuri rapide atunci cand apar problemele.
Boyce la randul sau are o experienta personala in acest sens, provenita din cresterea fiului sau sensibil, caruia ii placea sa picteze si sa desenze si care a spus odata ca “portocaliul este cea mai neinteleasa culoare”. Ghidat cu atentie, fiul sau a devenit un scenograf cu premii importante si profesor de teatru.
Asemeni multor psihologi implicati in cercetare, Boyce pune un accent foarte important pe reducerea riscurilor si abia catre finalul cartii pare sa se relaxeze si sa aprecieze cu adevarat darurile copiilor orhidee, explorand modul in care ii putem ajuta sa infloreasca. Fara indoiala, “Orhideea si Papadia” este o lectura erudita despre progresele care se fac intr-un domeniu relativ nou al stiintei dezvoltarii.
De asemenea, cartea este o dezvaluire neobisnuit de intima a unor sentimente personale ale unui om de stiinta renumit, tocmai pentru a sublinia ca ii pasa de vietile oamenilor pe care ii iubeste si ca se foloseste de aceste emotii puternice pentru a alimenta investigatii sistematice si riguroase cu privire la probleme de viata extrem de folositoare.
In realitate, mai spune Boyce, categoriile de copii nu sunt atat de distincte. Multi dintre noi suntem un mix de orhidee si papadie. Boyce este de parere ca datorita plasticitatii dezvoltarii copiiilor, cu totii sunt orhidee la un anumit nivel, si ar trebui sa fim preocupati de adversitatile din ce in ce mai mari pe care le au de infruntat in societate astazi – adversitati precum inegalitatea veniturilor, violenta si relele tratamente.
“Copiii sunt pastratorii viitorului nostru colectiv, iar daca ii dezamagim pe cei mai sensibili dintre ei… Dumnezeu sa ne ajute!”, avertizeaza Boyce.
