Succesul este un tel pe care cei mai multi dintre noi si-l propun in viata. In functie de ceea ce inseamna el pentru fiecare dintre noi, vom fi afectati, intr-o masura mai mica sau mai mare, daca nu vom reusi sa atingem tinta stabilita.
Pentru unii succesul se rezuma simplu la bunastare, bani, castiguri materiale si posesia de bunuri. Pentru acestia este cel mai important sa aiba o pozitie sociala buna, sa-si permita sa-si satisfaca diversele placeri si sa nu fie nevoiti sa se abtina de la ceea ce-si doresc sau sa se gandeasca daca-si permit o anumita investitie, vacanta, masina sau casa.
Pentru acest tip de oameni, esec nu inseamna neaparat sa ajunga faliti, ci pur si simplu ca la un moment dat sa nu-si mai permita toate aceste lucruri. Iar oamenii care au fost sus, in varful piramidei sociale, reusesc cu greu sa se remonteze in momentul in care au decazut.
Unii pica in negare, altii in depresie. Unii se lupta cu disperare sa revina la statutul lor de confort, chiar daca asta presupune incalcarea unor principii morale sau legale. Altii se lasa prada viciilor si isi rateaza viata.
Pentru altii, succes inseamna sa aiba o familie frumoasa, copii fericiti, o viata linistita si vacante care, chiar daca nu sunt stralucitoare si nu se desfasoara in locatii exotice, macar sunt pline de veselie. Acestia sunt oamenii care cauta implinirea afectiva si care, de cele mai multe ori, in cazul unui esec cad prada depresiei, disperarii si de multe ori chiar sinuciderilor.
Sunt si oameni care isi doresc sa acumuleze cat mai multe informatii de-a lungul vietii, fie in sensul de reusita si recunoastere academica, fie pur si simplu pentru ei. Acesti avizi de cunoastere, sacrifica de multe ori celelalte laturi ale vietii, fie pe cea personala, fie pe cea materiala, din dorinta de a citi si a studia cat mai mult.
In prima parte a vietii succesul academic se traduce prin note bune, promovarea exemenelor si accederea la formele de studiu dorite. Un insucces in aceasta perioada poate fi mai usor de recuperat in anii urmatori, psihicul tanar si abilitatile fizice fiind un atu in acest sens.
Felul in care face fata fiecare dintre noi esecului tine in mare parte de structura fiecaruia. Persoanele fragile emotional sunt mult mai vulnerabile si-si revin mai greu dupa o asemenea experienta, in timp ce persoanele mai puternice se remonteaza mai usor, gasesc lucruri sau oameni de care sa se agate sau isi fixeaza noi tine.
Cum depasi un esec?
1. Acceptarea esecului si constientizarea dezamagirii
Depasirea esecului tine de a gasi in tine forta de a o lua de la capat. In primul rand, trebuie sa depasesti ideea de insucces. Nereusita de a duce la bun sfarsit un proiect, o relatie sau un tel te poate coplesi initial. Dar, daca iti recunosti dezamagirea si iti accepti greselile, vei putea trece mai departe. pragmatismul cu accente de optimism te va ajuta sa realizezi un nou plan. Nu uita ca telurile tale pe termen lung tin de puterea ta de adaptare. Fiecare esec trebuie privit ca o sansa de a creste si a deveni mai puternic si mai intelept.
Este important ca atunci cand ai un esec, sa-ti acorzi timp pentru a-ti procesa emotiile, astfel incat sa nu iei decizii pripite si nici sa nu-ti reprimi trairile. Un astfel de comportament are potential patologic si poate duce la suferinte cronice, depresii, tulburari de somn sau chiar probleme cardiace.
Asadar, primul pas ar fi infruntarea reactiilor tale. Urmatorul ar fi acceptarea a ceea ce ti s-a intamplat, constientizarea acestei situatii si a motivelor care au dus la aparitia ei. Dupa ce depasesti socul initial, este important sa nu incepi sa te invinovatesti inutil, nici pe tine, nici pe cei din jur, pentru cele intamplate si nici sa nu te comporti ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic si totul este in regula. In acest stadiu este bine, daca poti, sa scrii ceea ce s-a intamplat si sa recitesti apoi, incercand sa accepti. Daca, insa, aceasta metoda nu functioneaza in cazul tau, incerca sa vorbesti cu cineva apropiat, o persoana neimplicata, care sa-ti poata oferi suport si un punct de vedere obiectiv.
Daca te afli in situatia in care nu poti depasi stadiul negarii si refuzi sa discuti sau sa accepti ceea ce s-a intamplat, sa ignori repercursiunile sau aportul tau la acest insucces, incerca sa analizezi ce te tine pe loc, ce ti-e teama ca se va intampla in momentul in care accepti situatia.
Este esential sa-ti identifici temerile irationale sau excesive si sa-ti spui ca nu esti singurul care a trecut vreodata prin asa ceva si ca orice demers are sanse atat de reusite cat si de esec, iar insuccesul face parte din viata si nu poate fi ascuns cu matura sub covor.
De asemenea, este important sa analizezi consecintele lipsei tale de actiune si ce s-ar putea intampla daca iesi din starea de lesin in care te-ai cufundat, incercand sa fugi de probleme.
2. Puterea de a-ti croi drum prin esec
Pentru a putea gasi solutii si a depasi gustul amar al infrangerii este important sa exersezi gandirea pozitiva, sa vezi frantura de bine din tot ce-i rau, in loc sa ai o atitudine prapastioasa si sa crezi ca un esec e sfarsitul!
Este foarte important cum percepi cele intamplate si cum te exprimi referitor la nereusita ta. Ai putea incerca o atitudine mai putin categorica, inlocuind exprimarea „am esuat in a face asta” cu „inca nu am resuit sa fac asta”, lasand astfel loc pentru incercari viitoare, care, cine stie, ar putea fi incununate de succes, fiind rodul unor experiente de viata.
Gandeste-te cate vedete din show-bizz sau afaceristi de succes povestesc in fiecare zi cum au pornit de la conditia de oameni obisnuiti, cum li s-au inchis usi in fata, iar oamenii le-au spus ca nu pot face nici macar lucruri de baza din domeniile in care au excelat apoi. Toti au trecut prin esecuri, dar ceea ce i-a ajutat sa reuseasca a fost faptul ca nu s-au lasat coplesiti de nereusite, ci au crezut in ei si au perseverat.
Un alt as din maneca oricui este umorul, secretul care ne poate ajuta sa depasim orice impas. Atata timp cat nu ne scaldam in dramatism si autocompatimire, ne va fi mult mai usor sa o luam de la capat, cu o atitudine pozitiva, numai buna pentru un castigator.
3. Evita sa-ti mai rumegi esecul
Sa stai si sa te gandesti la nesfarsit la drama care ti s-a intamplat, sa iei la puricat toate etapele prin care ai trecut pana ai dat gres nu te ajuta, decat daca acest proces este unul constructiv.
Daca, insa, faci asta doar in ideea autocompatimirii si a reprizelor vindecatoare de plans, e clar ca acest proces este unul distructiv. In loc sa faci asta, poti incerca sa descoperi unde ai gresit, ce puteai face altfel pentru a schimba rezultatul final si, mai ales, ce ai invatat din aceasta experienta de viata, cu ce te-a imbogatit. Poate astfel vei afla ca atitudinea ta nu a fost cea mai buna, ca nu ai avut destula rabdare, ca nu ai fost destul de punctual sau ca te-ai pierdut in detalii si din cauza asta ai dat gres. Cu siguranta, insa, data viitoare te vei descurca mult mai bine.
4. Stabilirea de noi teluri
In momentul in care ai inteles ce ti s-a intamplat si de ce ti s-a intamplat, este momentul sa gasesti o cale sa mergi mai departe. In acest sens, este necesar sa fii cat se poate de lucid si sa analizezi telurile propuse anterior, sa vezi daca acestea au fost realiste si sa incerci sa-ti propui unele noi, adaptate posibilitatilor tale si realitatilor cu care te confrunti.
Ce ti-ar placea sa faci si cum poti proceda pentru ca de data asta sa ai mai mult succes? Acestea sunt doar cateva dintre intrebarile carora trebuie sa le gasesti raspuns, inainte de a te arunca din nou in batalie, pentru a te asigura ca nu vei retrai experienta dureroasa a unui esec.
In acest sens, ai putea incerca sa te documentezi mai aprofundat, pentru a intelege exact pe ce cale trebuie sa pornesti si chiar sa participi la niste cursuri, care sa te ajute in acest sens.
5. Schimba-ti abordarea
Daca metoda pe care ai utilizat-o prima data nu a dat succes, poti incerca o noua abordare. Incearca sa schimbi anumiti pasi pe care i-ai urmat in trecut si, poate, astfel, sansele sa reusesti vor creste. Aceasta este cea mai buna cale de a utiliza experientele trecute. In acest sens, evita greselile trecutului si incearca sa ai mereu la indemana un plan de rezerva, pentru situatia in care te impotmolesti la un moment dat.
Daca ai parcurs toti acesti pasi si te-ai vindecat de greselile trecutului, cu siguranta a doua oara vei reusi, sau cel putin te vei apropia mai mult de telul tau final. Totul este sa privesti inainte si sa ai o atitudine constructiva!